Friuli OrientaleFurlanPedemontana

Ûfs, colombis e zûcs di Pasche

La Domenie di Resurezion e vignive ancje clamade “Pasche di ûf”, parcè che te fieste si mangjavin i ûfs colorâts che prime a vignivin benedets in glesie, ben che vuê a rivin in maniere direte des scaletariis, a son di cjocolate e cu la sorprese dentri. Il simbul dal ûf al rapresente il Crist resurît e la sperance de Resurezion, cemût che, in dal rest, in tantis tradizions, l’ûf al è simbul di rinassince e di resurezion: “omne vivum ex ovo”.

Ma di dulà vegnial il simbolisim cristian dal ûf? Forsit al nas a partî des relicuiis medievâls, che a jerin tignudis intun ûf di struç montât su di une cope. La tradizion de colombe pascuâl e pues jessi simbul sedi dal Crist che dal Spiritussant: il prin al divignarès dal Batiste, che al veve testemoneât di vê viodût il Spiritussant sot forme di colombe cuant che al veve batiât Jesù, mintri secont il “Fisiologus”, che al è il prin bestiari cristian che al spieghe il valôr simbolic dai animâi te tradizion cristiane, si trate invezit dal Crist.

La Pasche cristiane – Pasche Maiôr – no viveve dome chês usancis che o vin dit, che sedi pûr in fatis diferentis, lis si viveve compagn un pôc dapardut, ma e viveve ancje di usancis particolârs, a miezis tra il ricuart de Passion e de Resurezion di nestri Signôr: scuasit une interpretazion “laiche”, magari ancje cun zûcs e cun gjonde.

Tai trê dîs che a van dal “Gloria” de Joibe a chel de Sabide, la vite di tancj furlans e jere compagnade dal sun des cjampanis e ritmât di chel dai “sclopons”, une sorte di taulis di len che a vevin tacâts dai piçui martiei, ancje chei di len, che i fruts a manovravin cun grande braùre e plasê, e che a fasevin un bacan di no crodi. Scuasit un mût par compagnâ il corot dilunc la vie Dolorose che e puartarà il Crist a jessi metût su la crôs.

Chel istès al sucedeve vie pes cerimoniis di chês zornadis, come a Glemone, cuant che te zornade dal Vinars Sant, un grup di oms, tal cidin di sturnî de gnot, no cence fadie, a imbraçavin “craçulis” e “batacui”, che a remenavin, rompint il cidin de gnot, par compagnâ la procession fûr dal Domo.

Daspò di tante dulie, la gjonde dal zûc: cemût dismenteâ l’antîc e origjinâl zûc dal “truc” cui ûfs, che al è tornât di mode: une tradizion di Cividât e dai paîs dulintor, che par solit si zuiave propit te zornade di Pasche, tal Lunis di Pasche e te Otave di Pasche. La peraule e je di nature onomatopeiche, par vie che e pant une azion che e fâs riferiment al sun, che tal nestri câs al è il rumôr di alc che al trusse – trucâ – cun alc altri.

Il zûc al sta tal prontâ une vascje di savalon inclinade dulà che si fasin sbrissâ, lant daûr a regulis precisis, ûfs colorâts, cun chê di fâju trucâ l’un cun l’altri. La pratiche di chest zûc, tes placis di Cividât, e je documentade almancul a scomençâ dal secul XVIII, intun document che si cjate tal Museu de citât, ma la usance e podarès jessi ancjemò plui antighe.

Unic in Friûl a Cividât, chest zûc al cjate riferiments interessants cun tradizions di Pasche di altris regjons de Italie, come tal Venit, ma ancje in altris nazions de Europe, come in Lusazie, une regjon de Gjermanie Orientâl, dulà che al ven clamât “Waleinen”, e ancje in chest câs, come a Cividât, si puedin doprâ dome ûfs di gjaline e cun regulis ben precisis. Za che o sin, Pasche e je ancje une fieste che e clame dongje tancj mûts di dî: “Pasche di Ulîf, fûr dal nît”.

Che la Pasche e sedi alte o basse, e je simpri un segnacul di buine stagjon. Ancje la Pasche e je sogjete ai proverbis metereologjics, che in Friûl a vevin grande impuartance: “Se le ars Vinars sant, le ars dut l’an”.

Al coventarà ancje ricuardâsal, parcè che come la Joibe che lu precêt, e la Sabide che i va daûr, chest al è un dai dîs plui impuartants li che il contadin al semenave e al plantave tai timps indaûr.

Roberto Iacovissi

Articoli correlati