Tra i secui XII e XIII, cuant che il Patriarcjât e il popul a gjoldevin une particolâr filusumie politiche, sociâl e linguistiche furlane, cu lis comunitâts, lis plêfs, lis viciniis, i marcjâts e il Parlament de Patrie dal Friûl, a florivin i prins cjants dal sigûr furlans. Clârs riferiments, in chei timps, a cjants, ma ancje a danzis e zûcs popolârs, si cjatin tai documents di costituzion patriarcjâl.
Magari cualchi volte il popul, tal so slanç creatîf, al riscjave di sbrissâ fûr di vade, cussì che tal Concei di Aquilee dal 1219 – al jere patriarcje Bertolt di Andechs – si tratà ancje de riforme di cetancj abûs che si fasevin tai lûcs sacrâts, cun rapresentazions che a viodevin protagonist ancje il clericât, e cjants che di liturgjic, ancje secont il patriarcje Bertrant, a vevin ben pôc, pûr se magari a jerin la pome spontanie de sensibilitât dai “rustics”, che a lôr il patriarcje Bertolt ur veve proibît di praticâ la strionarie.
Intun altri document, si proibive aes muiniis di clausure di fâ cualsisei danze tal claustri, e il patriarcje Raimont al proibive di fâ spetacui publics tes glesiis e dintors. Chestis notiziis nus dan cont de difusion, tal Friûl di chei secui, de esistence e dal slargjâsi di une prime poesie autoctone, parcè che chescj cjants, di fat, no podevin jessi in “latinorum”, risierve aromai des cancelariis, dai “clerici vagantes” e de liturgjie, ma nancje in lenghe provençâl, lenghe dai poetis e dai leterâts, o par todesc, lenghe de aristocrazie che e paronave.
Chescj cjants a vevin di jessi par furlan, e cjantâts dapardut e intun mût che ai patriarcjis nol plaseve, tant di improibîju massime vicin des glesiis e dai cimitieris.
No cognossìn, dut câs, i cjants che i patriarcjis a vevin proibît, parcè che dal sigûr no jerin stâts scrits, cussì che a son stâts pierdûts, vuelistu a cause di une oralitât che e va in mancul di gjenerazion in gjenerazion, che des scomunichis e proibizions eclesiastichis, ancje se al è restât cualchi rivoc in plui di un motîf popolâr. Culì a sbisiin cierts riferiments ae poesie “cortese”, che e pues coventâ di confront, magari come che o cjatìn in “Bielestele”: “Je jevade la Biele stele, son trê oris denant dì”, o magari riferintsi ae nassite di une zornade: “Su la plui alte cime, al jeve il soreli a buinore”.
Chestis primis espressions poetichis a son restadis isoladis, cualchi volte, in cjants sempliçs; cualchi volte cambiadis, altris ancjemò restadis compagnis, come ciertis contis pai fruts, che vuê no si capissin dal dut. Insume, come lis cjançons a bal a ritmavin il pas dai balarins, e propit par chest a vignivin clamadis “danzis”.
I motîfs e lis imagjinis che a ricorin in chestis baladis a son une vore antîcs, e ju cjatìn ancje in altris Paîs forescj, oltri che in Italie, dispès sot forme di alegorie o di alusions maliziosis, intune incoerence dome aparente, al baste pensâ al “idili de moscje e dal gri”, o chel “Dindi di mê agne Jacume”, che e je une cjançon une vore antighe.
In Cjargne po, par vie dal so isolament, si è conservade une antighe tradizion orâl, e i cjants che si sintivin di chês bandis a rivocavin, in cualchi mût, mîts di lontanissimis testemoneancis rilevabilis tra i Celts e la Ingletiere. Ancje se la vilote moderne si sarès formade a Vignesie tal periodi de dominazion venite, ancje cul contribût dal Friûl a soreli jevât, la vere risultive de vilote furlane e sarès simpri la Cjargne.
Lis vilotis, cu lis lôr melodiis che dispès a san di gregorian, a son antantis imitazions des tantis bielis secuencis eclesiastichis che une volte a rivocavin melodiosis e poetichis invocazions te antighe liturgjie patriarcjâl di Aquilee, e a rapresentin la pome madure de poesie popolâr furlane.
Roberto Iacovissi















